Se afișează postările cu eticheta activităţi în aer liber. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta activităţi în aer liber. Afișați toate postările
0

Asociaţia V.I.S.T.A. în vacanţa de primăvară

În vacanţa de primăvară membrii Asociaţiei V.I.S.T.A au vizitat Grădina Botanică, au ieşit la plimbare prin oraş cu rolele şi bicicletele, au vizitat Mănăstirea Hlincea şi Muzeul Literaturii Române Casa Vasile Pogor.



0

“Suflet pentru Cultură”

Începând de ieri vom desfăşura odată la două săptămâni o activitate ce are ca scop promovarea culturii ieşene.

Departamentul de cultură şi tradiţie românească din cadrul Asociaţiei VISTA (Viziune prin Iniţiativă şi Solidaritate a Tinerilor cu Aptitudini) va organiza odată la două săptămâni o vizită la unul dintre muzeele ieşene ce fac parte din Patrimoniul Cultural naţional.

Dorim ca prin acestă activitate să cunoaştem valorile şi moştenirea lăsată de marii oameni ai culturii ieşene şi nu numai.Vrem să promovăm istoria literară, locurile unde au trăit şi au creat poeţi, prozatori, eseişti, să le cunoaştem biografiile, să le citim operele şi să le înţelegem.

Săptămâna aceasta am vizitat Bojdeuca lui Ion Creangă.Alături de aceste rânduri scrise veţi putea viziona şi un filmuleţ cu fotografii.

Oricine doreşte să meargă alături de membrii Asociaţiei VISTA la muzeele ieşene este bine venit.

Peste două săptămâni vom vizita Muzeul Literaturii Române Iaşi.

Persoană de contact:
Stefănuţ Cojocaru – Director Departamentul de cultură şi tradiţie românească
E-mail: stefanut.cojocaru@asociatiavista.ro
Tel.: 0746.693.149



0

“Panoul iubirii”

Românii sunt recunoscuţi ca fiind foarte iubăreţi. Iubesc intens şi nu ratează nici un moment ca să îşi arate sentimentele faţă de persoana iubită.
De acest lucru ne-am convins miercuri, 24 februarie, când am sărbătorit ziua de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Asociaţia VISTA (Viziune prin Iniţiativă şi Solidaritate a Tinerilor cu Aptitudini) a organizat o activitate cu ocazia acestei zile, amplasând un panou, numit “Panoul iubirii”, în faţa Galeriilor Anticariat “Dumitru I. Grumăzescu” (Str.Lăpuşneanu), pe care toţi trecătorii şi-au putut exprima, în scris, sentimentele de dragoste faţă de o persoană dragă lor.
Această idee a fost unică în oraş, nici o altă organizaţie sau instituţie nu a mai sărbătorit în acest fel Dragobetele. Panoul s-a bucurat de un real succes în rândul trecătorilor, aceştia apreciind faptul că se mai gândeşte cineva să promoveze şi sărbătorile tradiţionale româneşti.
Este foarte adevărat faptul că dragostea nu ţine cont de vârstă, limbă sau alte lucruri. În rândul persoanelor ce şi-au expus sentimentele pe “Panoul iubirii” s-au aflat atât tineri, persoane adulte, cât şi persoane de vârsta a treia.
Deşi s-au scris declaraţii în diferite limbi, cum ar fi: română, engleză, spaniolă, franceză, italiană, japoneză, limbajul iubirii este unul comun pe întreg mapamondul.
Cele mai frumoase declaraţii au fost premiate cu volume de poezii ale autorilor Anca-Georgiana Şerban şi Dragoş-Andrei Preutescu, dar şi cărţi din parte domnului Dumitru I.Grumăzescu.
Ţinem să îi mulţumim în mod special domnului Dumitru Grumăzescu pentru spaţiul oferit, dar şi pentru toate lucrurile ce au ţinut de întreaga organizare a acestui eveniment.
Pe 24 februarie, de Dragobete, v-am provocat să iubiţi româneşte. Însă, Asociaţia VISTA vă provoacă să iubiţi româneşte nu doar o zi pe an, ci pe tot parcursul anului!


Stefănuţ Cojocaru - Director Departament pentru Cultură şi Tradiţie Românească




0

Expuneţi sentimentele pe “Panoul Iubirii”

Cu ocazia sărbătorii de Dragobete, Asociaţia Viziune prin Iniţiativă şi Solidaritate a Tinerilor cu Aptitudini vă invită în data de 24 februarie 2010 (între orele: 08:00-20:00) să vă expuneţi sentimentele de dragoste pe “Panoul Iubirii” amplasat în faţa Galeriilor Anticariat “Dumitru I. Grumăzescu” (Str.Lăpuşneanu).Activitatea este iniţiată şi coordonată de Ştefănuţ Cojocaru (Directorul Departamentului de Cultură şi Tradiţie Românească), elev al Colegiului Economic Administrativ Iaşi şi Florin Adamache (Directorul Departamentului de Jurnalism şi Radio-Televiziune), elev al Liceului Teoretic “Miron Costin” Iaşi, în parteneriat cu Dumitru I. Grumăzescu. Evenimentul va conţine, pe lângă invitaţia adresată trecătorilor de a-şi exprima în scris sentimentele de iubire şi o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la ziua de Dragobete, cât şi decernarea premiilor câştigătorilor concursului “Dragobete te provoacă!”

“Prin intermediul acestor activităţi dorim promovarea autenticităţii sărbătorilor naţionale, provocând oamenii să iubească româneşte de Dragobete.”

(Ştefănuţ Cojocaru / Florin Adamache)